Fabulos! Cine este deputatul PNL care a votat pentru moțiunea PSD împotriva lui Vlad Voiculescu! Cum justifică acest gest!

Fabulos! Cine este deputatul PNL care a votat pentru moțiunea PSD împotriva lui Vlad Voiculescu! Cum justifică acest gest!
Corneliu Olar / Facebook
Publicat: 17/02/2021, 15:48

Un deputat PNL este singurul politician din partidul său care a votat pentru adoptarea moţiunii simple iniţiate de PSD împotriva ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu! Este vorba de Corneliu Olar, care a precizat că a făcut o greșeală!

„A fost o greşeală. Am votat pe tabletă şi a fost o greşeală. Nu am apăsat pe buton şi foarte greu am accesat pentru că sunt într-o zonă fără semnal şi foarte greu mă conectez la Camera Deputaţilor. Am tot dat şi nu îmi apărea imaginea şi la vot, din greşeală am votat, dar nu intenţionat”, a declarat Corneliu Olar, pentru News.ro.

Moțiunea împotriva ministrului Sănătății a fost respinsă!

Moțiunea depusă de PSD împotriva ministrului Sănătății Vlad Voiculescu a picat, miercuri, la vot. Din 304 parlamentari, 161 au votat „împotrivă” și 140 „pentru”, moțiunea fiind respinsă.

Moțiunea împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, a picat la vot: au fost 161 de voturi „împotrivă”, 140 „pentru” și o abținere, informează Mediafax.

Moțiunea a fost depusă de PSD după tragedia de la Institutul Național „Matei Balș”, social-democrații fiind de părere că ministrul Sănătăți trebuie să răspundă pentru ceea ce s-a întâmplat la acest spital.

De cealaltă parte, Voiculescu a spus, în timpul dezbaterii care a avut loc luni că spitalul a fost condus mai bine de 20 de ani de Adrian Streinu Cercel, care este, în prezent, senator PSD.

Vlad Voiculescu, „un pericol pentru sănătatea românilor”

Moţiunea simplă intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor”, semnată de 109 social-democraţi, a fost dezbătută de deputaţi în şedinţa de luni.

PSD și AUR sunt în favoarea adoptării moțiunii simple contra lui Vlad Voiculescu.

Voiculescu este acuzat de „multă incoerență, lipsă de profesionalism și de asumare, cât nu s-a văzut în ultimii 30 de ani”.

Pe de altă parte, ministrul Sănătății s-a apărat, spunând că autorul „direct” al dezastrului” din sistemul sanitar este PSD. „Vorbesc despre asumare oamenii partidului care, de la Revoluţie încoace, a avut 12 miniştri ai Sănătăţii. Vorbesc despre asumare colegii de partid ai ultimilor trei miniştri ai Sănătăţii – toţi anchetaţi de DNA. (…) Am găsit sistemul de sănătate din România mult mai rău decât l-am lăsat. V-aţi bătut joc de aproape tot ce am făcut în 2016 şi era un început de reformă reală”, a spus ministrul Voiculescu.

 

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska